
Sunt copil, mă descopăr și evoluez
Despre program
Programul este format din 12 module distincte, cu o abordare integrată în care activitățile sunt interconectate. De aceea, modulele nu pot fi achiziționate separat. Programul pune accentul pe autocunoaștere prin dezvoltare emoțională (înțelegerea, exprimarea și gestionarea emoțiilor), cognitivă (metoda Feuerstein), și socială (abilitățile de interacțiune și colaborare) a copiilor.
Frecvență: Întâlniri săptămânale (mai puțin în perioada vacanțelor)
Program: Stabilit de comun acord cu părintele, în funcție de programul copilului și de disponibilitatea locurilor în grupă ( pe categoria de vârstă potrivită )
Unicitatea programului
În cadrul programelor, activitățile se desfășoară în așa fel încât dezvoltarea cognitivă este susținută de dezvoltarea emoțională și socială și invers.
Cui se adresează
Copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. Pentru a răspunde nevoilor specifice și ritmului unic de învățare, în fiecare grupă sunt maximum 8 participanți, cu o diferență de vârstă de maximum 1 an între ei.
Durata
12 module în decursul a 24 de luni, (se respectă structura anului școlar)
Fiecare întâlnire este de 60 de minute
Modulul 1
Gândire clară, alegeri potrivite
Ce învață copiii?
- Să-și cântărească alegerile cu înțelepciune înainte de a acționa
- Să progreseze prin asumarea responsabilității: sunt încurajați să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor și să înțeleagă impactul acestora
- Să dobândească încredere în propriile forțe
- Învață să-și îmbunătățească atenția față de detaliile semnificative
- Să se adapteze la situații noi
- Sunt încurajați să vadă greșelile ca pe niște experiențe valoroase: prilej de a învăța
Modulul 2
Eu în relație cu lumea
Ce învață copiii?
- Că schimbarea începe cu noi, din interior spre exterior
- Că este normal ca oamenii să fie diferiți, asta ne face autentici
- Învață să accepte și să aprecieze diversitatea oamenilor
- Copiii învață să recunoască diferite puncte de vedere și să nu-i judece pe ceilalți
- Învață să își mențină spațiul personal și să respecte spațiul celorlalți și să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și interacțiune socială
- Reflectarea asupra propriului comportament și întărirea sentimentului de apartenență la grup
Modulul 3
Descoperindu-mă prin ochii celorlalți
Ce învață copiii?
- Își înțeleg unicitatea
- Își îmbogățesc capacitatea de a se conecta emoțional cu cei din jur
- Învață să își exprime propriile trăiri și să le înțeleagă pe ale altora
- Își dezvoltă abilitatea de a se adapta într-un mod sănătos la situații diverse
- Își descoperă abilități, talente și punctele forte
Modulul 4
Aprecierea micilor victorii
Sprijină copiii să devină mai atenți și mai apreciativi față de progresul lor, încurajând o abordare mai concentrată și mai structurată.
- Modulul îi ajută pe copii să observe finețea și complexitatea lumii înconjurătoare, îmbunătățindu-le percepția analitică
- Învață copiii să identifice aspectele-cheie și diferențele subtile în diverse contexte și aprecierea micilor victorii
- Copiii învață să organizeze informațiile și să gândească într-un mod mai sistematic
- Acest modul îi ajută pe copii să facă distincția dintre ceea ce este esențial și ce este mai puțin semnificativ sau chiar nesemnificativ
Modulul 5
Înțelepciune și echilibru prin ilustrații
Copiii învață să decodifice povestea din ilustrații și să aplice înțelegeri profunde în viața lor.
- Copiii învață să analizeze și să interpreteze imagini, ceea ce le îmbunătățește capacitatea de a extrage sensuri și lecții din diverse situații
- Își îmbogățesc vocabularul emoțional: descrierea situațiilor și emoțiilor din ilustrații îi ajută pe copii să își identifice și să își exprime mai clar emoțiile și sentimentele și să înțeleagă mai bine stările altora, contribuind la dezvoltarea inteligenței emoționale
- Încurajarea empatiei și adoptarea unei atitudini flexibile și deschise la noi idei și perspective
- Corelarea poveștilor cu lecții de viață relevante în rezolvarea problemelor de zi cu zi
- Cultivarea înțelepciunii: să aplice învățăturile în viața reală, cu înțelepciune și smerenie
Modulul 6
Alege-ți pașii conștient
- Copiii devin mai conștienți de procesele lor interne de gândire și de modul în care abordează rezolvarea problemelor
- Reușesc să completeze secvențe de activități complexe și să respecte instrucțiuni detaliate, dezvoltându-și astfel încrederea în propriile abilități
- Învață sa rezolve sarcinile independent
- Crește sentimentul de împlinire, pe măsură ce văd rezultatele propriilor eforturi
- Învață să-și ajusteze acțiunile în funcție de feedbackul primit și să-și corecteze erorile
Modulul 7
Relații sănătoase în familie
- Ajută copiii să înțeleagă diferitele relații și roluri dintr-o familie
- Explorând relațiile, copiii își dezvoltă abilitățile de relaționare și comunicare cu membrii familiei
- Înțelegând relațiile din familie, copiii pot reflecta asupra propriului loc și contribuție în cadrul familiei lor
- Copiii învață despre relațiile dintre generații, ceea ce îi poate ajuta să aprecieze diversitatea perspectivelor și experiențelor de viață
Modulul 8
Valorizarea timpului personal
- Îi învață să recunoască și să se adapteze la varietatea și ritmul activităților zilnice
- Cultivă o înțelegere intuitivă a ciclurilor naturale
- Dezvoltă abilități de planificare și anticipare
- Îmbunătățește capacitatea de a se sincroniza cu fluxul evenimentelor
- Îi învață să echilibreze diversele activități și responsabilități, sporind astfel sentimentul de control și autonomie
- Recunosc și valorifică momentele semnificative din viață
Modulul 9
Structurarea gândurilor, clarificarea sentimentelor
- Îmbunătățirea organizării cognitive, dezvoltarea abilităților de organizare mentală
- Structurarea cunoștințelor, făcând procesul de învățare mai accesibil, iar informațiile mai ușor de reținut
- Antrenarea gândirii analitice și critice, fundamentale pentru o bună autocunoaștere
- Conștientizarea propriei stări interioare și îmbunătățirea capacității de autoexprimare
- Capacitatea de a încadra informațiile în categorii și de a lua decizii bazate pe această abilitate
- Copiii se simt mai capabili și mai competenți, ceea ce alimentează o imagine de sine pozitivă și o autoapreciere sănătoasă
Modulul 10
Înțelegerea progresului personal
- Înțelegerea propriei capacități de rezolvare a problemelor
- Conștientizarea propriilor procese de gândire, implicit o mai bună autocunoaștere
- Rezolvarea independentă a sarcinilor
- Copiii își recunosc progresul și își stabilesc obiective personale
- Dezvoltă reziliență și hotărâre, calități esențiale pentru o stimă de sine sănătoasă
- Își exercită gândirea strategică, ceea ce le crește încrederea în abilitățile de planificare și organizare
- Pe proces, copiii experimentează o serie de emoții, care îi ajută să înțeleagă și să gestioneze mai bine tocmai emoțiile
Modulul 11
Desenează harta propriei lumi
- Copiii își dezvoltă înțelegerea spațiului înconjurător, ceea ce îi ajută să se situeze și să se miște cu mai multă încredere în medii variate
- Conștientizarea importanței de a găsi direcția personală în viață
- Capacitatea de a naviga independent în spațiu, fără ajutorul altora
- Îmbunătățirea concentrării și a răbdării, calități esențiale pentru o stimă de sine ridicată
- Identificarea celei mai eficiente căi de a ajunge la o destinație
- Creșterea stimei de sine
Modulul 12
Inspiră-te din experiențe
- Copiii învață să recunoască potențialul ascuns în situațiile inițial simple sau neclare
- Crește capacitatea copiilor de a gândi dincolo de limitele obișnuite, sporind astfel încrederea în propria ingeniozitate
- Copiii învață valoarea rezilienței și a răbdării
- Copiii își dezvoltă abilitatea de a se adapta și de a-și ajusta abordările în funcție de feedback
- Copiii pot explora și înțelege propriile preferințe și stiluri de învățare
- Reușita în navigarea prin complexitățile activității și ajungerea la o soluție coerentă întăresc încrederea în propria logică și raționament
Vrei să afli mai multe despre programul "Sunt copil, mă descopăr și evoluez"?
Te invit să intri în lumea TruSelf, lumea autocunoașterii, pentru a te descoperi pe tine așa cum ești. Am construit programele în așa fel încât îmbinăm perfect elementele între ele: cognitiv și emoțional, comportamente, deprinderi, creativitate, talent, autenticitate.